Competitia va demara din Odobesti (poziția exactă de start va fi furnizată celor înscriși, pe site, cu 10 zile înaintea concursului prin indicarea datelor GPS).

Pentru 2019 ne dorim să ridicăm ștacheta față de anul 2017, sens în care vă propunem un traseu lung ce se va întinde pe circa 64 km și diferență de nivel +2000 m cu direcția în urcare către sat Beciu – sat Faraoanele – dealul Deleanu, coborâre în – sat Petreanu – sat Târâtu, și în urcare urmată de o coborâre către sat Mera, urcarea finală către Măgura Odobesti – una din dintre referintele judetului Vrancea si o adevărată perlă a României cu o altitudine de 996 m(al III-lea cel mai înalt deal din tară, după dealul Chiciora – 1218 m si dealul Mătău – 1017 m), pentru ca la final să ajungem din nou după o lungă coborâre în Odobești.

Traseul scurt va avea 37 km și se va intersecta cu traseul lung doar în punctul cel mai înalt – Măgura Odobești. Startul se va da în două direcții diferite. Traseul urmează tipicul celui din anul 2017, care a fost categorisit ca traseu lung la acel moment, respectiv Odobești – sat Scânteia – Măgura Odobești – Odobești.

Așadar, în anul 2019 în vârful Măgurii vor ajunge toți cei care se vor încumeta să participe la concursul Velopower.

Inserarea cuvântului epic în titulatura concursului nu este întâmplătoare, aceasta fiind și rațiunea pentru care descrierea traseului o vom păstra <subțire> pentru ca bucuria ochilor să fie deplină. Vă putem spune doar că pe tot parcursul traseului veti avea ocazia să admirati bogătiile zonei, dar si arii întinse de pădure deasă, luminșuri, văi adânci, se vor traversa râuri și pâraie.

La întoarcere concurentii vor fi întâmpinati într-o atmosferă de sărbătoare, cu pasta party ce poartă amprenta Velopower (cei care au fost la Road Race Panciu stiu !), muzică si povesti de pe traseu.